Сăutare:Volumul mărfurilor transportate
Volumul mărfurilor transportate pe teritoriul Republicii Moldova s-a majorat în primul trimestru a acestui an cu peste 50%
Volumul mărfurilor transportate pe teritoriul Republicii Moldova s-a majorat în primul trimestru a acestui an cu peste 50%, față de aceeași perioadă a anului trecut, și a constituit aproape 4,7 milioane…
-
25 Mai 2022 13:54
Transportul de pasageri și mărfuri, în creștere în acest an
50,5 milioane pasageri au fost transportați cu transportul public pe parcursul lunilor ianuarie-octombrie. Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, numărul acestora este 11,9% mai…
-
14 Decembrie 2021 19:30
Accesul cu feribotul spre localitățile din platoul Cocieri ar putea fi blocat iarna
Accesul cu feribotul din și în cele cinci localități din platoul Cocieri ar putea fi blocat pe timp de iarnă, din cauza gheții pe râul Nistru. În acest sens, se impune identificarea căilor alternative…
-
09 Decembrie 2020 11:12
Populația din mai multe localități din stânga Nistrului, izolată de regimul separatist, profită de singura modalitate de a ajunge pe malul drept
Amintim că după introducerea unor restricții de circulație de către partea transnistreană, sub pretextul măsurilor anti-epidemiologice, populația din mai multe localități din stânga Nistrului,…
-
16 Iulie 2020 19:11
Volumul transporturilor în R.Moldova a crescut cu 17,7%
În ianuarie-aprilie, întreprinderile de transport din Moldova au transportat 5,2 milioane de tone de mărfuri, ceea ce este cu 17,7% mai mult față de perioada similară a anului 2018.
-
18 Iunie 2019 13:05
Volumul mărfurilor transportate în R. Moldova a fost în creștere în anul 2018
Volumul transportului de mărfuri în Moldova a crescut cu 10%, în 2018.
-
19 Februarie 2019 11:35
Volumul mărfurilor transportate în primele luni ale anului 2017 a crescut cu peste 21%
Volumul mărfurilor transportate în primele opt luni ale acestui an a crescut cu peste 21%, ajungând la aproape 10 milioane de tone.
-
26 Septembrie 2017 10:58
Volumul mărfurilor transportate în primele 7 luni ale acestui an a depășit 8 milioane de tone
Volumul mărfurilor transportate în primele șapte luni ale acestui an a crescut cu peste 22%, depășind 8 milioane de tone.
-
28 August 2017 11:06